Ce sa gatesti cand nu ai chef sau timp sa gatesti? Torsade cu branza! Eu pe rasucitele astea cu branza le numesc asa, pentru ca am adaptat termenul frantuzesc la limba romana (torsades au fromage), insa cred ca la noi este mai uzual termenul de „rasucite”. In orice caz, rasucite, nerasucite, torsadele sunt clar o gustare sau o masa pe care nu ti-o poti refuza! Poti pune ce sortimente de branza doresti in ele si in plus, le poti asezona cu o nota de chimen, susan sau mac, dupa preferinte.
Ingrediente (pentru 2 persoane):
- 1 aluat foietaj
- 1 ou
- branza (exemplu: emmental, cascaval, parmezan, branza de capra etc.)
- chimen/mac/susan (optional)
Mod de preparare:
Lasa aluatul la decongelat cu cateva ore inainte sa te apuci de reteta.
Cand aluatul este decongelat, pregateste o tava cu hartie de copt si porneste cuptorul la 180 de grade.
Pregateste 2 vase/farfurii adanci – prima cu un ou batut, a doua cu branza rasa.
Intinde aluatul si taie-l in fasii dreptunghiulare (mai mici sau mai mari, cum preferi) de grosimea a 1-2 degete (in functie de cat de subtiri vrei sa iasa). Da-le, pe rand, prin oul batut, apoi prin branza rasa si modeleaza fiecare bucata in parte pana creezi un batonas rasucit, ca in imaginea de mai jos.
Dupa ce ai terminat de pus in tava toate batonasele, poti presara, optional, pe deasupra susan, mac sau chimen.
In final, pune-le la cuptor pentru 15-20 de minute la 180 de grade (avand in vedere ca folosim cuptoare diferite, procesul de coacere poate fi si el diferit, nu ezita sa le verifici in astea 15-20 de minute).
Nota: in cazul in care ti se intampla sa te fi apucat deja de reteta si sa iti dai seama ca nu ai ou (mi s-a intamplat 🙂 ), poti stropi torsadele cu ulei (de floarea soarelui, de masine, de nuci etc.), insa tine cont de faptul ca rezultatul va fi ceva mai sfaramicios, iar gustul uleiului se simte destul de pregnant.
Daca incerci reteta spune-mi cum ti-a iesit, sunt curioasa sa vad rezultatul tau! Lasa un comentariu mai jos sau distribuie rezultatul pe Facebook sau Instagram utilizand eticheta @chezlaurra sau hashtagul #chezlaurra.
Merci et Bon appétit!

