Aluatul de casa cu unt il folosesc in general la tartele si la quiche-urile mai consistente, ceva mai generoase, ca de exemplu pentru quiche-ul cu sparanghel. Se coace in general timp de 40-45 de minute la 180-200 de grade. Va avea o textura moale, dar in acelasi timp crocanta. Se incropeste rapid si il poti folosi in general la orice tarta sarata sau quiche. Daca esti in cautare de idei, vezi tarta asta cu peste, asta cu praz si branza sau asta cu legume. Am mai incercat si una cu ceapa si una cu branza, insa nu au mai rezistat pana la capitolul poze :).
Ingrediente:
- 280 g faina
- jumatate de lingurita de sare
- 140 g unt rece taiat cubulete
- aproximativ 150 ml apa rece
Mod de preparare:
Modul de preparare nu difera foarte mult de cel al aluatului fara unt, singura diferenta tine de textura, cea a aluatului cu unt fiind una mai nisipoasa gratie untului. Recomandarile legate de pastrare si coacere sunt identice, pastrare la congelator inainte de utilizare sau chiar peste noapte, coacere la 180-200 de grade.
Ca sa iti faci o idee cam cum ar trebui sa arate aluatul, uite cum mi-a iesit mie la quiche-ul cu sparanghel:


Daca incerci reteta asta de alut cu vreo tarta sau cu vreun quiche, spune-mi cum ti-a iesit, sunt curioasa sa vad rezultatul tau! Lasa un comentariu mai jos sau distribuie rezultatul pe Facebook sau Instagram utilizand eticheta @chezlaurra sau hashtagul #chezlaurra.